Doliu în lumea filmului! A murit actorul care l-a jucat pe Darth Vader
Fostul culturist Dave Prowse, care a devenit arhicunoscut după ce l-a jucat pe Darth Vader în trilogia originală Star Wars, a murit la vârsta de 85 de ani, scrie BBC.
„Fie ca Forța să fie cu el pentru totdeauna!”, a spus agentul său, Thomas Bowington, care a făcut anunțul morții, fără să dea amănunte despre cauze.
Dave Prowse a fost distribuit în rolul lui Vader datorită fizicului său impresionant: sportivul era un culturist care măsura 1,98 m înălțime.
Regizorul George Lucas l-a remarcat în 1971, în filmul Portocala Mecanică, unde Prowse juca un rol de bodyguard, și l-a chemat la o audiție pentru rolurile lui Darth Vader și Chewbacca,în primul Star Wars din trilogie, din 1977: Episodul IV – O Nouă Speranță.
Ulterior, Prowse a declarat într-un interviu că l-a ales pe Vader în locul lui Chewbacca pentru „întotdeauna îți rămân în memorie băieții răi”.
Accentul său britanic – Dave Prowse era un englez din Bristol – nu se potrivea pentru personaj, așa că vocea lui Vader a fost dublată de actorul James Earl Jones.
El a mai apărut în James Bond – Casino Royale, Doctor Who și alte producții cinematografice. Sportivul transformat în actor a fost însă cel mai mândru de rolul său de Green Cross Code Man, un supererou creat în anii 1970, într-o campanie de conștientizare a pericolelor rutiere pentru pietoni în Marea Britanie.
Sursa foto: Facebook